Laura Giurcanu, despre noaptea pe care a petrecut-o cu Aris la America Express: „Ești ok să ne pupăm, da?”
Laura Giurcanu și Aris Eram au fost invitaţi recent în podcastul găzduit de Romică Țociu și Cătălin, acolo unde au vorbit, printre altele, despre parcursul lor în emisiunea America Express. Cei doi au făcut dezvăluiri savuroase şi au povestit de noaptea pe care au petrecut-o împreună.
După cum bine se ştie deja, Aris Eram a intrat în competiţia de la America Express alături de sora lui, Alexia, în timp ce Laura Giurcanu a avut-o alături pe buna sa prietenă, Sânziana Negru. Pentru o etapă, echipele s-au schimbat, astfel că şatena și fiul Andreei Esca au concurat împreună. Au avut de parcurs mai multe trasee, au întâmpinat și probe dificile, iar noaptea au fost nevoiți să doarmă amândoi.
Laura Giurcanu şi Aris Eram, dezvăluiri despre noaptea pe care au petrecut-o împreună
Invitați la podcastul găzduit de Romică Țociu și Cătălin, care sunt și ei concurenți la America Express, Laura și Aris au făcut dezvăluiri despre cel mai dezvbătut subiect care îi are în prim plan.
Laura Giurcanu a spus că nu a pus mare preț pe faptul că a fost în același pat cu Aris Eram. Ce a deranjat-o a fost frigul.
„Am dormit împreună. A doua zi dimineață, «Cum ați dormit?», «Cum a fost prima noapte împreună» și noi eram obosiți. Mie îmi fusese frig toată noaptea, eram leșinați, eram murdari (…) Eram în mașină și i-am spus: «Ești ok să ne pupăm, da?».
Eu întreb doar, ca să nu pierdem timpul acolo, să vorbim despre asta acolo, ca să fim eficienți (…) Știi că în sezoanele trecute ăștia s-au pupat și să știm doar așa, dacă era ok cu asta”, a declarat Laura Giurcanu, în podcastul moderat de Romică și Cătălin Țociu.
Aris Eram a completat declarațiile influenceriţei şi a spus că a sărit în ajutorul acesteia când a văzut cât îi era de frig și i-a dat bluza lui.
Sursă foto: social media